Parcul Regal Săvărșin în primăvară
Parcul Regal Săvârșin este pregătit să își primească vizitatorii. Peste cinci zile, pe 1 mai, Satul Regal și Parcul Regal de la Săvârșin se deschid pentru public. Ne face plăcere să împărtășim cu dumneavoastră câteva imagini din parc, așa cum arăta el ieri, în Ziua Floriilor.
Castelul regal de la Săvârșin este un conac deținut de familia regală română și situat pe domeniul de la Săvârșin, din județul Arad.
„Castelul de la Săvârşin este locul cel mai apropiat sufletului meu pentru că, de fiecare dată, trăiesc sentimentul prezenţei Reginei Elena, care l-a amenajat, l-a îngrijit şi l-a iubit atât de mult.” (Majestatea Sa Margareta a României)
Regina Elena și-a pus în amenajarea Castelului de la Săvârşin tot talentul de decorator, toată iubirea de mamă și toată personalitatea de Regină a unei țări în disperată nevoie de modele și de confort afectiv și spiritual. Margareta, Custodele Coroanei şi Principele Radu vor să urmeze acelaşi drum pentru transformarea Săvârșinului într-un model de comunitate rurală și de reprezentare regală a României, în următoarele decenii.