Magazinul de Suveniruri

Aflat în incinta Satului regal, chiar la intrarea mare, Magazinul de suveniruri este o clădire care a adăpostit, înainte de anul 1943, panoul electric al proprietății și un mic atelier mecanic. Casa a fost construită în două etape (lucru vizibil în diferența de nivel a acoperișului, o parte în anii 1880, iar alta la începutul anilor 1900, adăugată clădirii originale.

Clădirea este frumoasă și destul de originală. A fost păstrat materialul original (unele bârne din tavan, o parte a podelei acoperită cu dale de ceramică și o parte din țigle și cărămizi). Uneltele și piesele rămase de la atelier au fost restaurate și așezate la locul lor, în magazin, în chip de „muzeu”.

Magazinul de suveniruri _ANG4702
Magazinul de suveniruri _ANG2925

Magazinul de Suveniruri pune la dispoziția vizitatorilor vinuri, cărți și discuri cu teme regale, obiecte de argint, lemn, porțelan și cristal, suveniruri de diverse feluri, majoritatea realizate de Furnizorii Familiei Regale. Lor li se alătură lucrări de pictură, grafică, ilustrate, calendare și papetărie.

Suveniruri de Crăciun

Săvârșinul se pregătește de sărbătoarea Crăciunului

Pe parcursul lunii decembrie, vizitatorii sunt așteptați la Muzeul Automobilului, Altelierul Auto al Regelui și la Magazinul de suveniruri. Acesta din urmă a fost aprovizionat cu o amplă colecție de decorațiuni de Crăciun, alături de colecția de vinuri, cărți și porțelanuri regale.

Lucrările la exteriorul Casei Ceaiului au fost încheiate, iar acum se lucrează la interior, pentru ca în cursul lunii decembrie să poată fi deschisă pentru public.

În preajma Crăciunului, domeniul va fi deschis zilnic între ora 10 și ora 17.

Domeniul poate fi vizitat cu rezervare prealabilă, cel puțin 24 de ore în avans. Puteți solicita vizitarea în grup trimițând un email sau la telefon.

E-mail: contact@savarsinregal.ro / Telefon mobil: 0743 183 181

2021-Craciun-Magazin-Suveniruri-3

Vinuri regale

Cărți suvenir

Vă punem la dispoziție o colecție de cărți și albume foto despre Familia Regală a României. Acestea se pot comanda de la linkurile menționate în descrierea produselor.

Margareta a României

De Adrian Cioroianu, Yanna Zosmer
Vârstă recomandată pentru această carte: 10-16 ani

S-a născut în exil, departe de România, țara pe care tatăl ei, tânărul rege Mihai, o condusese cu înțelepciune și cu devotament înainte să fie înlăturat de comuniști. Deși trăia în condiții modeste pentru o principesă, Margareta își amintește cu mare drag de copilărie, de bunicile sale, Amama și Granny, de curtea în care părinţii săi creșteau păsări și cultivau legume, de vărul ei, nimeni altul decât Principele Charles, cu care se juca de-a cowboy-i și pieileroșii și de… fantoma prietenoasă care o vizita pe când avea trei ani, lăsând în urma ei miros de flori.

Încă din primii ani de viață, Majestatea Sa Margareta a învățat cât de mult contează dragostea pentru familie și pentru oameni, în general.

Cartea poate fi cumpărată de aici.

Elisabeta – Carmen Sylva

De Adrian Cioroianu, Yanna Zosmer, Oana Mihăilă
Carte pentru copii

Pe când avea numai douăzeci și șase de ani, Principesa Elisabeta de Wied a avut curajul să plece din Germania natală într-o țară îndepărtată și aproape necunoscută, fără să știe la acea vreme că avea să-i devină cea dintâi regină. Dar cu mult înainte să plece pe acest drum împreună cu soțul ei, Carol I, Elisabeta a pășit în viață ca o simplă fetiță. E drept, făcea parte dintr-o familie princiară – dar asta nu o împiedica să alerge fără astâmpăr cât era ziua de lungă. Iar când seara se lăsa peste castel, adora să se dedice filosofiei și picturii alături de tatăl ei, Hermann de Wied.

Viața nu i-a fost deloc ușoară. Și-a pierdut singurul copil pe vremea când micuța principesă Măriuca nu avea decât patru ani. Apoi, în timpul războiului ruso-turc din 1877, care avea să le aducă românilor independența față de otomani, Elisabeta a luat asupra ei organizarea spitalelor de campanie și a recepțiilor oficiale din Capitală. Ba uneori chiar le-a purtat de grijă răniților, lăsând deoparte straiele și podoabele unei suverane, îmbrăcându-se în demnitatea unei regine gata să facă orice pentru poporul ei. După câștigarea războiului și încoronare, Regina Elisabeta și-a ascultat glasul lăuntric și s-a dedicat scrisului, lucru excentric pentru o suverană a acelor timpuri. Cutezătoare și generoasă, ea a devenit o protectoare a artelor, cunoscându-i, printre alții, pe Vasile Alecsandri, pe George Enescu și pe Mihai Eminescu, cu care unele guri spun că regina-poetă ar fi avut parte de o întâmplare nu tocmai măgulitoare…

Regina Elisabeta, sau Carmen Sylva – după pseudonimul literar –, a fost o femeie fascinantă, atipică pentru vremea ei, modernă în gândire, puternică și ambițioasă, de o forță și de o sensibilitate care i-au uimit pe contemporani și care ne pot inspira până în ziua de astăzi.

Cartea poate fi cumpărată de aici.

Carol I – Primul și cel mai mare rege al Românilor

Adrian Cioroianu, Andrei Radu, Alexandra Mâzgăreanu
Vârstă recomandată: 10-16 ani

Adeseori dincolo de fotografia unui rege sau a unei regine din manuale nu pare să fie nimic. O figură sobră, încărcată de responsabilitatea care-i apasă pe umeri şi de imperativul unui destin pus în slujba Istoriei. Aşa stau lucrurile şi cu primul şi cel mai mare rege al românilor, Carol I-ul.

Tinerii cititori pot urmări traseul suveranului, din vremea în care era un tânăr principe căruia i se propune tronul Principatelor Române, după abdicarea forţată a lui Alexandru Ioan Cuza, până în cei din urmă ani ai domniei sale, înainte de Marele Război. Evocarea momentelor istorice cruciale pentru soarta naţiunii române este dublată de un subtil tablou psihologic al regelui, zugrăvit în culori vii, în care se împletesc rigoarea şi seriozitatea germană cu dragostea nedisimulată pentru ţara care l-a ales să o conducă.

Cartea poate fi cumpărată de aici.

Ferdinand I
Regele cel loial al României Mari

De Adrian Cioroianu, Andrei Radu
Carte pentru copii

Povestea noastră începe într-un castel german de la izvoarele Dunării, pe o colină înaltă, înconjurată de o pădure deasă. Acolo s-a născut, la sfârșitul verii lui 1865, dintr-un principe german și o infantă portugheză, cel care avea să devină Regele Ferdinand I al României Mari.
Copilul, apoi adolescentul Nando a crescut înconjurat de dragostea părinților, primind însă o educație aspră, menită să îl întărească pentru destinul măreț care îl aștepta într-o țară încă necunoscută.

Tânărul Ferdinand avea să devină moștenitor al Tronului României, calitate pe care a dobândit-o după ce unchiul său, Regele Carol I, a rămas fără urmași. S-a pregătit să devină rege vreme de 25 de ani, trăind în preajma suveranului în aceeași rigoare și disciplină de fier în care crescuse și se formase în țara natală, învățând de timpuriu să își sacrifice fericirea pentru binele poporului. Din mâinile unchiului său a preluat Coroana deodată cu participarea la Războiul cel Mare, în urma căruia s-a înfăptuit Marea Unire din 1918.

A fost încoronat rege al României Mari în toamna lui 1922, la Alba Iulia, iar de numele lui se leagă pași hotărâtori pentru modernizarea țării de la începutul secolului XX, precum reforma agrară și electorală sau Constituția de la 1923.

Ferdinand I a rămas în istoria noastră drept Ferdinand Întregitorul, primul rege al României Mari, care și-a slujit țara în unii dintre cei mai dramatici ani ai istoriei sale moderne.

Spirit enciclopedic și militar prin vocație, neclintit în deciziile politice, dârz în război și blând în vreme de pace, renegat de țara natală în zorii Primului Război Mondial, răvășit de moartea unui fiu și de trădarea altuia, regele care îndrăgea trandafirii a rămas până la sfârșit o pildă de eleganță, jertfelnicie și noblețe sufletească.

Cartea poate fi cumpărată de aici.

Mașinile Regelui

de Principele Radu al României

Astăzi, după optzeci şi cinci de ani de condus, Regele se urcă la volan cu aceeaşi siguranţă discretă, cu o plăcere sfioasă, cu o robusteţe uşor de remarcat. Tratează maşina cu respect, cu atenţie, are un anume fel profund de a „simţi“ motorul, pe care îl ascultă cu sufletul şi cu mintea. Automobilul pe care îl conduce, ca şi traficul autor şi celelalte maşini de pe şosea, sunt tratate de Rege tot atât de frumos şi de respectuos pe cât sunt trataţi oamenii pe care îi întâlneşte zi de zi.

Cartea poate fi cumpărată de aici.

Povestea Castelului Peleș

de Principele Radu al României

O capodoperă a arhitecturii secolului al XIX-lea. O adevărată galerie, în care se reunesc mari curente și tendinţe ale picturii, sculpturii și artelor decorative. Un loc încărcat de istorie, care a găzduit capete încoronate și artiști vizionari. Reședinţă a creatorului României moderne, Regele Carol I, Castelul Peleș este expresia ultimă a dorinţei de afirmare și legitimare a poporului român între naţiunile moderne ale Europei. Cum orice castel are o poveste, se cuvenea să aibă și Peleșul una, iar aceasta este dezvăluită chiar de unul dintre membrii Familiei Regale. Erudită, minuţioasă, adeseori inedită, superb ilustrată, Povestea Castelului Peleș este cea mai izbutită monografie de până acum a acestui fascinant și glorios simbol al României.

Cartea poate fi cumpărată de aici.

Crăciunul Regal

De Margareta a României, Radu al României

În calendarul Familiei Regale, sărbătorile de Crăciun reprezintă fila cea mai bogată în înţelesuri, în tradiţii şi credinţă, iar totul are un început mult mai îndepărtat, în decembrie 1866, când tânărul Principe Suveran Carol găzduia, în modestul său Palat Domnesc de pe Calea Victoriei, primul Crăciun în România.

Astfel, acest volum este structurat în funcţie de locul în care au fost găzduite sărbătorile de iarnă şi ilustrat cu fotografii din fiecare perioadă. În primul capitol, se vorbeşte despre Crăciunul din vremea Regilor Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea şi Mihai, petrecut, pe de o parte, la Bucureşti: la Palatul Regal din Calea Victoriei, la Palatul Cotroceni, la reşedinţa princiară din Şoseaua Kiseleff şi la Palatul Elisabeta, iar pe de altă parte, la Sinaia (Castelele Peleş, Pelişor şi Foişor), locul care rămâne, prin excelenţă, Scaunul Casei Regale.
Cel de-al doilea capitol cuprinde Crăciunul regal din exil (în principal reşedinţele Bramshill şi Ayot St Lawrence din Anglia, Villa Fantasia şi Villa Serena de la Versoix, Elveţia, şi Villa Sparta, casa Reginei Elena din Florenţa, Italia), precum şi sărbătorile petrecute în România în anii 1989–2001, când Familia Regală nu se întorsese definitiv.

Al treilea capitol este dedicat Crăciunului regal din zilele noastre petrecut la Săvârşin de Regele Mihai şi de familia sa, care, din anul 2001, au reluat tradiţiile dinainte de plecarea Regelui în 1948.

În fine, ultimul capitol cuprinde mesajele de Crăciun ale Regelui Mihai din anul 2001 încoace. Prin urmare, această carte vă invită la o călătorie de un secol şi jumătate, în care vehicul nu sunt o trăsură, un vagon de tren sau o maşină, ci reşedinţele regale.

Cartea poate fi cumpărată de aici.

Maria a României

De Adrian Cioroianu, Mihaela Simina
Vârstă recomandată: 10-16 ani

Copiii mai mari sau mai mici vor avea prilejul şi plăcuta surpriză să descopere că-n spatele personalităţii politice de prim rang se află o fetiţă care şi-a petrecut în linişte şi bucurie copilăria în Marea Britanie, o mamă iubitoare şi grijulie, o femeie devotată care s-a implicat direct pe front, încercând să aline suferinţa soldaţilor răniţi în luptă, un suflet generos şi blând. Regina Maria este şi acum un model de bunătate, înţelepciune şi cumpătare la care s-ar cuveni să ne întoarcem frecvent.

Cartea poate fi cumpărată de aici.

Carol al II-lea

De Adrian Cioroianu, Yanna Zosmer, Eduard Matei

Dintre cei patru regi ai României, Carol al II-lea este cel mai controversat. Dar această imagine, care are, ce-i drept, și o sămânță de adevăr, este de fapt una nedreaptă. Născut și crescut într-o perioadă de mari frământări internaționale (Războaiele Balcanice și Primul Război Mondial) și de mari împliniri (realizarea României Mari), Carol al II-lea a fost, într-un sens, un Rege tragic. Probabil că România s-ar fi confruntat cu nenorociri indiferent cine ar fi fost pe Tronul regatului. Dincolo de tragedia istorică, însă, Carol al II-lea – fire extrem de inteligentă, dar rebelă (lucru periculos pentru un monarh) – a făcut și multe greșeli în plan personal, dovedind, o dată în plus, că și regii sunt oameni ca toți muritorii și că sunt doborâți de pasiuni pe cât de omenești, pe atât de tulburătoare.

Ar fi, însă, greșit să judecăm personalitatea Regelui Carol al II-lea doar din acest unghi. Ar trebui să ne uităm la superbele clădiri din Capitală și din țară – construite din inițiativa sa ori terminate la insistențele sale –, ar trebui să ne amintim că faimoșii scriitori interbelici cu care ne mândrim astăzi (Eliade, Cioran, Ionescu și Noica) și marii artiști (de exemplu, George Enescu) s-au afirmat în timpul domniei acestui Rege iubitor de cultură și au fost sprijiniți de fundațiile înființate de el.

Cartea poate fi cumpărată de aici.

Regele Mihai I al României

De Adrian Cioroianu, Mihaela Simina, Răzvan Dumitru

Asemeni inițiativei generoase și vizionare din anul 1895, când, sub domnia Regelui Carol I și prin efortul folcloristului Dumitru Stăncescu și al editorului Carol Müller, a fost pusă temelia colecției de carte „Biblioteca pentru toți“, astăzi, Curtea Veche Publishing vine, altruist și inspirat, în ajutorul ¬copiilor și tinerilor țării.

Numărul cititorilor de carte a scăzut foarte îngrijorător în România ultimelor două decenii. Tot mai puține volume ajung în mâinile copiilor și adolescenților, tot mai puține titluri se așază în biblioteca de familie a contemporanilor noștri.

La fel ca primii noștri Suverani, Carol I și Elisabeta, care erau absolut convinși de nevoia de carte pentru prosperitatea națiunii, Familia Regală a României de astăzi crede că ignorarea cuvântului tipărit între copertele cărții reprezintă o vulnerabilitate a națiunii și a patriei.

Părinți, aduceți cartea aproape de copiii voștri! Așa cum au nevoie de iubire, de soare și de familie, cei mai mici români au nevoie de cărți, pentru a se întregi ca oameni. (Principele Radu al României)

Cartea poate fi cumpărată de aici.

Elena a României
Regina-mamă, regina suferinței și a speranței

De Adrian Cioroianu, Alexandru Groza, Yanna Zosmer

Amintirea frumoșilor ani ai copilăriei îi va fi mângâiere mai târziu, în momentele grele: ulițele străvechii Atene, străjuite de măslini și portocali sălbatici, după-amiezile tihnite pe malul mării, serile de vară în care ea și frățiorii săi erau îmbăiați în butoaie de lemn, năzbâtiile pe care le puneau la cale, exasperându-i pe cei mari, toate și-au pus pecetea pe spiritul celei care avea să fie mama Regelui Mihai I al României.

Nimic nu prevestea drama și zbuciumul de mai târziu.

Cartea poate fi cumpărată de aici.

Eticheta regală

De Sandra Gătejeanu

Niciunul dintre noi nu se naşte cu eticheta în sânge. Nu este o rușine ori o crimă faptul că greşim în comportamentul faţă de noi înşine, faţă de ai noştri sau faţă de societate. Ruşine este să nu deschizi paginile unei astfel de cărţi şi să te încăpăţânezi să crezi, în ciuda evidenţei, că ai dreptate, refuzând să devii mai bun.

Alteţa Sa Regală Principele Radu al României.

Este esenţial să înţelegem că eticheta nu e un concept perimat sau demodat şi că protocolul, ceremonialul, precăderea nu pot fi ignorate sub pretextul că în secolul XXI nu au ce căuta reglementări „restrictive“, cum sunt cele cerute de protocol. Eticheta este flexibilă şi evoluează constant în raport cu transformările sociale şi politice. Ceea ce contează este să înţelegem că re-spectarea regulilor protocolare reprezintă oricând o condiţie pentru reuşita evenimentelor private sau a celor oficiale.

Sandra Gătejeanu Gheorghe

Cartea poate fi cumpărată de aici.

Ana. Portretul unei Regine

De Principele Radu al României
Ediţie bilingvă, româno-engleză.

Urmând şirul cronologic al evenimentelor importante din viaţa Reginei Ana, albumul bilingv „Ana. Portretul Reginei” este asemenea unui tablou în tuşe delicate pe care Principele Radu al României îl dedică unei figuri emblematice a istoriei noastre naţionale contemporane, scoţând la iveală figura unei femei care, în ciuda vitregiilor sorţii, a reuşit să-şi păstreze zâmbetul pe chip şi căldura sufletească. Asemenea unui soldat, Regina Ana i-a stat alături neclintită Regelui Mihai, arătându-şi deopotrivă, în acest fel, devotamentul faţă de România, ţara care – deşi cu greu la început – a ajuns să o îndrăgească foarte mult. Portretul este făcut de către cineva care are privilegiul de a observa îndeaproape viaţa de zi cu zi a Reginei, cu preocupări, griji, bucurii şi necazuri, nu cu totul diferite de acelea ale oricărui alt om.

Cartea poate fi cumpărată de aici.

Elisabeta. Portretul unei Regine

De Principele Radu al României

Pentru mine, Carmen Sylva este o reîncarnare a Sfintei Elisabeta. Astfel a fost şi Regina Elisabeta a României, care dăruia tot ce avea, despuindu se de toate bunurile şi săvârşind toate mărinimiile. – George Enescu.

Cartea poate fi cumpărată de aici.

Maria. Portretul unei Regine

De Principele Radu al României

România o revendică pe Regina Maria sufletește, tot atât de mult pe cât o revendică spiritual și identitar. Regina României Mari a devenit, asemenea unchiului ei, Carol I, și asemenea nepotului ei, Mihai I, parte din fibra Statului Român modern.

Cartea poate fi cumpărată de aici.

Margareta. Portretul Reginei

De Principele Radu al României

Această carte-album înfățișează în imagini destinul primei femei din istorie care conduce Casa Regală a României.

Cartea poate fi cumpărată de aici.

Elena. Portretul Reginei-Mame

De Principele Radu al României

Regina Elena a fost însuflețită de o mare credință, despre care spunea că îi aduce putere și înțelepciune.

Cartea poate fi cumpărată de aici.

Povestea Castelului Săvârșin

De Principele Radu al României

O plimbare în cuvinte și imagini atât prin încăperile și parcul Castelului Săvârșin, cât și prin istoria de cinci secole a locului, cu Alteța Sa Regală Principele Radu al României drept ghid și povestitor.

Crescută în exil, nu puteam spune niciunui loc „acasă“. Aceasta este definiţia pribegirii. Când am ajuns la Săvârșin, însă, am înţeles de îndată că sunt acasă. – Majestatea Sa Margareta a României

Sper că românii își dau seama cât sunt de norocoși să aibă în generația prezentă a tradiției regale o atât de rară fuziune a Europei Occidentale cu cea Răsăriteană, a vechiului cu noul, a formalismului cu inteligența spontană. Discuțiile noastre au scos la lumină grija cuplului regal pentru trecutul națiunii și al continentului, combinată cu un umanism vizionar îndreptat către viitor. – Roger Griffin

Cartea poate fi cumpărată de aici.

Caiet. Regina Elisabeta

Săvârșin. Detaliul

De Majestatea Sa Margareta a României, Principele Radu al României

Despre Săvârșin, Regele a vorbit puțin, înainte de 2001. Ici și colo, în frânturi de conversații la Versoix, la prânz sau la cină, când Majestățile Lor și noi zăboveam o clipă mai mult în fața ceștilor goale de cafea, auzeam ceva […] despre gustul desăvârșit cu care mama Regelui a alcătuit fiecare dintre camerele casei, despre meciurile de tenis de pe terenul din parc […].

Într-o zi, au apărut, ca prin minune, un set de 15 fotografii cu interiorul castelului, imagini luate de unul dintre musafirii Reginei Elena, undeva prin anul 1945. Ele arătau, în alb-negru, salonul mare, biroul Majestății Sale, biblioteca, scările holului principal, dormitorul tânărului Rege și camera Reginei Elena.

Prețioaselor fotografii din interiorul castelului li s-au adăugat câteva din parc, cu heleșteul și peluza, cu aleea stejarilor bătrâni și cu terenul de tenis. […]

În timpul scurs până la scrierea acestor rânduri, amândoi am încercat să recompunem acest minunat loc, adunând în toate felurile posibile crâmpeie de adevăr și de stil, de inspirație și de viziune, așa cum am crezut noi că le-a clădit, cu iubire și gust, Regina Elena, din 1943 până în 1948. Am făcut-o folosind fiecare clipă disponibilă, încercând să ne ocupăm de Săvârșin în noianul celor câteva sute de angajamente publice pe care le-am avut în fiecare dintre anii care s-au scurs din anul 2001 încoace.

Cartea poate fi cumpărată de aici.

Romanian Royal Journal

De Principele Radu al României

This short book provides an overview of two years that have brought change, but which have also rested under the sign of tradition and continuity.

The book aims to be a practical guide to the inner workings of the Royal Family. The reader will thereby be able to gain a better understanding of the latest events to capture the attention of Romanians and the world, the position of the Royal Family in the current political and legislative context, and its relevance in today’s world.

I want to mention the precious help that I received in writing this book from Ioan Luca Vlad, honorary private counsellor to Her Majesty, and from Alistair Blyth, a fine connoisseur of both Romanian and English languages. Working with both Maître Vlad and Mr Blyth is always a pleasure.

Cartea poate fi cumpărată de aici.

L’année du Roi / The King’s Year

De Principele Radu al României

Noua ediţie a volumului Anul Regelui reia, într-o versiune bilingvă (franceză şi engleză), cu un nou design şi cu câteva adăugiri, ediţia publicată de Curtea Veche Publishing în 2011, cu prilejul sărbătoririi vârstei de nouăzeci de ani a Regelui Mihai.

Alături de o bogată colecţie de fotografii realizate cu diverse prilejuri, textul Alteţei Sale Principele Radu al României îşi propune să prezinte viaţa Regelui aşa cum se desfăşoară aceasta de-a lungul unui an.

Structurată în patru capitole principale („Primăvara”, „Vara”, „Toamna” şi „Iarna”), cartea-album ilustrează şi comentează activităţile importante la care participă Majestăţile Lor Regele Mihai şi Regina Ana, alături de ceilalţi membrii ai Casei Regale a României.

Alături de Lumea Regelui şi Muzica Regelui, albumul L’Année du Roi/ The King’s Year completează imaginea unei personalităţi fascinante şi li se adresează tuturor celor care doresc să păşească, discret, pragul Casei Regale, descoperind pasiunile, obiceiurile, regulile şi viziunea celor care au devenit un simbol al României de azi.

Cartea poate fi cumpărată de aici.

Kildine. Povestea unei principese răutăcioase

A fost odată o regină care iubea scrisul. Atât de mult era pasionată de arte și de literatură, încât a simțit nevoia să scrie ea însăși povești pentru copii. Firește, fiind o regină, cel mai bine îi cunoștea pe copiii capetelor încoronate, care însă, ca fire și purtări, uneori nu se deosebeau mult de copiii oamenilor de rând. Așadar, regina, care era însăși o mamă devotată, a nascocit o poveste despre o mică principesă, Kildine, draguță, chiar adorabilă, dar nespus de răsfățată și de egoistă. Când Kildine a ajuns din cale-afară de răutacioasă, chinuindu-i pe toți cei din jurul său, parinții ei au închis-o într-un turn, sub paza unor vulturi înfricoșători. Însă, datorită majestuoaselor păsări, fetița cea răzgâiată s-a transformat într-o ființă modestă, cuminte și înțelegătoare, așa cum se cade să fie orice principesă și orice copil. Kildine e o principesă din povești, dar regina care a scris despre ea a existat aievea și s-a numit Regina Maria a României.

Dragi cititori,

Regina Maria a României, străbunica mea, a fost numită la timpul ei Mama Regină. Ea a mers pe front pentru a-i încuraja pe soldații noștri în Primul Război Mondial. În acei ani și-a pierdut mezinul, pe principele Mircea, care a fost răpus de o boală contagioasă, la numai patru ani. Regina Maria a luptat pentru reîntregirea țării, mergând în Europa și susținând cauza ei. Ea a adus pe lume șase copii, pe care i-a crescut pentru a fi în slujba României. Străbunica mea a scris multe cărți, unele autobiografice, altele de literatură. Dintre atâtea pagini, câteva se adresează copiilor. Una din cărțile de povești, Kildine, se află astăzi în mâinile voastre. Principele Radu și cu mine v-o dăruim cu mult drag, pentru ceasurile de seară și pentru ca să vă aduceți aminte de ceea ce este bun și frumos la români.

Majestatea Sa Margareta,

Custodele Coroanei

Cartea poate fi cumpărată de aici.