Category / Noutati
-
Membri ai Corpului Diplomatic au vizitat Domeniul Regal Săvârșin
În ziua de luni, 22 mai 2023, Satul Regal și Parcul Săvârșin au primit vizita a patruzeci și șase de diplomați străini și români, aflați într-o vizită în județele Timiș și Sibiu.…
23 mai 2023 -
Suflet de România, prima ediție
Frumoase imagini din Parcul Regal Săvârșin, de la festivalul „Suflet de România”, care a reunit, în zilele de 29 și 30 aprilie 2023, producători locali, artiști, meșteșugari și organizații culturale, pentru a…
2 mai 2023 -
Record de vizitatori la Satul Regal și Parcul Săvârșin
În ziua de 30 aprilie 2023, aproape o mie trei sute de vizitatori au trecut pragul Domeniului Regal Săvârșin. Alte câteva mii de persoane au luat parte la festivalul „Suflet de România”,…
1 mai 2023 -
Tradiția populară românească și Coroana
Sâmbătă, 29 aprilie 2023, Majestatea Sa Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Radu au găzduit, în Luminișul din Parcul Regal, la intrarea din strada Regina Ana (Valea Troașului), festivalul “Suflet de…
30 aprilie 2023 -
Deschiderea Domeniului Regal Săvârșin pe anul 2023
Sâmbata, 29 aprilie, la ora 12.00, în prezența Majestății Sale Custodele Coroanei și a ASR Principelui Radu, a fost deschisă la public “Casa Ceaiului”, aflată în “Satul Regal”, la intrarea pe domeniu.…
30 aprilie 2023 -
Parcul Regal își așteaptă vizitatorii
Cu numai o săptămână înainte de a-și deschide porțile, Parcul Regal Săvârșin, care a intrat în anul 2016 în al treilea secol de existență, este gata de primirea vizitatorilor. Grădina ascunsă, Grădina…
22 aprilie 2023 -
Casa Ceaiului se deschide la public
Casa Ceaiului este cea mai mare clădire din Satul Regal (300 de metri pătrați) și a fost ridicată în secolul al XIX-lea. Lucrările de restaurare au început la 5 iulie 2021 și…
17 aprilie 2023 -
Hristos a înviat!
Fundația Colecția Regală urează tuturor sărbători pascale fericite, cu pace sufletească și bucurii! Peste două săptămâni, sâmbătă, 29 aprilie 2023, și duminică, 30 aprilie, vă așteptăm la evenimentele publice din Satul Regal…
16 aprilie 2023 -
Elevii săvârșineni în practică la Parcul Regal
Fundația Colecția Familiei Regale și colectivul de angajați ai Castelului Regal Săvârșin aduc mulțumiri și transmit felicitări profesorilor și elevilor de la Liceului Tehnologic Regele Mihai I din localitatea Săvârșin, pentru practica de…
31 martie 2023 -
Domeniul Regal Săvârșin se deschide publicului în aprilie 2023
Se fac pregătiri intense pentru ca Satul Regal și Parcul Castelului Săvârșin să se deschidă publicului luna viitoare. Sperăm ca, în zilele de 29 și 30 aprilie 2023, Fundația Colecția Regală să…
18 martie 2023
Articole recente
Recent News
- Delegație din Republica Cehă la Săvârșin 7 iulie 2026
- Modificare temporară a programului de vizitare 3 iulie 2026
- Flori de mai în Parcul Regal Săvârșin 26 mai 2026
- Suflet de România la Săvârșin, 26 aprilie 2026 27 aprilie 2026
- Suflet de România la Săvârșin, 25 aprilie 2026 26 aprilie 2026


Comentarii recente