Category / Noutati
-
Creatorii florali au decorat Castelul Săvârșin pentru Crăciun 2025
Echipa de creatori florali condusă de Alina Neacșa a venit, ca în fiecare an, la Castelul Săvârșin, pentru a decora Satul Regal și castelul, în prag de sărbătoare a Crăciunului. Alături de…
18 decembrie 2025 -
Crosul Cetăților la Săvârșin, 2025
Startul competiției, care a reunit mai multe sute de concurenți de toate vârstele, a fost dat în Satul Regal de pe Domeniul Săvârșin. De asemenea, ceremonia de premiere a fost găzduită în…
9 noiembrie 2025 -
Centru de Educație și Recuperare împotriva Adicțiilor
În ziua de 7 noiembrie 2025, directorul Fundației Colecția Regală, dl Radu Ghină, a participat, la invitația Înalt Preasfinției Sale Arhiepiscopul Timotei al Aradului, la slujba de punere a Pietrei de Temei…
7 noiembrie 2025 -
Octombrie în Parcul Regal Săvârșin
Fotografii de Adrian Neamț, Fundația Colecția Regală
29 octombrie 2025 -
Domeniul Regal Săvârșin, deschis în septembrie-octombrie 2025
În lunile septembrie și octombrie 2025, Parcul Regal Săvârșin este deschis publicului, în fiecare săptămână, sâmbăta și duminica, între ora 10.00 și 18.00. De asemenea, Satul Regal, Casa Ceaiului, Muzeul Automobilului, Atelierul…
8 septembrie 2025 -
Festivalul de Literatură de la Săvârșin, 2025
La Casa Ceaiului de pe Domeniul Regal Săvârşin, a avut loc sesiunea de încheiere a celei de-a 27-a ediții a Festivalului Național de Literatură “Dorel Sibii”. UNIUNEA SCRIITORILOR ARAD Festivalul a fost inițiat…
7 septembrie 2025 -
Piesă de teatru în Satul Regal, august 2025
Sămbătă, 30 august 2025, Satul Regal de pe Domeniul Săvârșin a gâzduit piesa de teatru “Totul despre femei”, de Miro Gavran, regizată de Felix Crainicu. Spectacolul este o producție a Teatrului Clasic…
31 august 2025 -
Patrimoniul construit de la Săvârșin, august 2025
Pe Domeniul Regal Săvârșin, în partea de nord a parcului, se află un ansamblu de patru case de țară, construite probabil la sfârșitul secolului al XIX-lea, alături de un șopron din aceeași…
29 august 2025 -
Caravana Filmului la Castelul Săvârșin
Marți, 26 august 2025, în Muzeul Automobilului de pe Domeniul Regal Săvârșin, a avut loc proiecția filmului „Întors pe dos”, seria a doua, realizat de studiourile Disney+. Au vizionat filmul 150 de…
27 august 2025 -
Majestatea Sa și Principele Radu la Târgul din Săvârșin
Majestatea Sa și Principele Radu s-au întâlnit astăzi cu localnicii la Târgul din Săvârșin, organizat în ultima zi de joi a fiecărei luni. @Ramona Igret, Casa Majestății Sale
31 iulie 2025
Articole recente
Recent News
- Delegație din Republica Cehă la Săvârșin 7 iulie 2026
- Modificare temporară a programului de vizitare 3 iulie 2026
- Flori de mai în Parcul Regal Săvârșin 26 mai 2026
- Suflet de România la Săvârșin, 26 aprilie 2026 27 aprilie 2026
- Suflet de România la Săvârșin, 25 aprilie 2026 26 aprilie 2026


Comentarii recente